Te ţineam de mână
şi-ţi spuneam
ce-nsemni tu
pentru mine.
Te priveam în ochi
şi-ţi arătam
că tu îmi eşti
strugurina sufletului.
Amândoi,
nesătui de-atâtea vorbe dulci
înălţam privirea oarbă
către-un cer
arat de plugul
hieruvimilor.
Luna - îmbrăcată într-o
rochie de mireasa rogvaivă.
Luna - cerne amintiri
peste pavajul minţii noastre.
Luna împrăştie praf de stele
peste goliciunea cerului.
Luna parc-a cernut nori
amestecaţi cu petice de cer.
Stăm şi admirăm
creaţia divină.
Dar un stranut dumnezeiesc
împrăştie norii
ce se-agaţă
de firul violet
al rochiei de mireasa
rogvaive.
Iubito?
Acum e rândul nostru
să umplem
jumătatea nudă
a cerului.
Restul....
e mister.
Filtrul Acrostih (aceeaşi poezie a lui Andrei Moldovan, doar că s-au scos cuvintele "de umplutură". Exerciţiu liric pentru a se vedea că după ce termini o poezie, dacă te debarasezi de unele cuvinte "balast" poţi avea surprize):
nu îţi spun
ce-nsemni pentru mine
pentru că îmi eşti
strugurina sufletului
nesătulă
privirea
te-a arat de jugul
hieruvimilor.
în
rochie de mireasă
cerne-mă
sau
împrăştie praf
peste mine
ca o
creaţie divină
dacă vrei
fii strănut dumnezeiesc
şi agaţă-te de noi
când
Iubito
e rândul nostru
să umplem
cerul şi
restul
imi amintesc de anii cand ma duceam si eu la cenaclu, in bucuresti, la liceul lazar, cenaclul condus de profesorul tudor opris. vremuri frumoase! e bine ca tinerii mai au azi asemenea preocupari de suflet!
RăspundețiȘtergerevă mulţumim pentru încurajări, pentru vizită, pentru gândul bun.
RăspundețiȘtergere