duminică, 16 mai 2010

andrei moldovan

Generaţia LOL [sau cum să ucizi o limbă in trei paşi simpli]


Prietenii îmi zic că e cul aici unde-s eu

şi că aşteaptă să ne vedem la o bere doua puncte D.

mama la fel, “ciao, puiule,ce faci?două puncte steluţă”

îi zic că-s emoticoane. Ea le zice “moţonei”

(mă prăpădesc de ras [LOL] )

iar tata, ca la moartea diacriticelor

îmi scrie că m-am ingrashat şi am falcutze acum.

Chiar şi profa’ de română “e bn” şi întreabă

“cmf,Andrei? “

Nici pentru dânsa nu mai exista pa

Ci doua puncte minus haş.

Nu mă vaiet

dar aşa-mi vine uneori

să-mi bag pixu’ adânc in poezie

şi să urlu acolo

“tulai Doamne,[OMG] dor mi de-o scrisoare!”

joi, 14 ianuarie 2010

Bianca Pintean

nu pot să te vreau
și tu o știi
nu se poate
e atât de straniu
încât din mine
nici nu poți să mai strigi

Andrei Moldovan

orgasm sentimental

efemeră mi-era re-naşterea
zilnică alături de tine,
şi nu era nevoie de hotărâri
silnice de dor
să ucidem iubirea
pentru a-i da viaţa
veşnică
acum hai să ne trăim
singurătatea


rugă

mai dă-mi, Doamne,
un suflet!
că nu mai am
unde s-o
îngrămădesc
pe fiecare
centimetru pătrat
al păcatului meu.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Mihai Bledea

Parcă

Nimic nu mai contează

noaptea

Poate

Era

Doar vântul

Doar ploaia

Poate

Eram doar noi