luni, 15 decembrie 2008

andrei moldovan

Te ţineam de mână
şi-ţi spuneam
ce-nsemni tu
pentru mine.

Te priveam în ochi
şi-ţi arătam
că tu îmi eşti
strugurina sufletului.

Amândoi,
nesătui de-atâtea vorbe dulci
înălţam privirea oarbă
către-un cer
arat de plugul
hieruvimilor.

Luna - îmbrăcată într-o
rochie de mireasa rogvaivă.
Luna - cerne amintiri
peste pavajul minţii noastre.

Luna împrăştie praf de stele
peste goliciunea cerului.
Luna parc-a cernut nori
amestecaţi cu petice de cer.

Stăm şi admirăm
creaţia divină.

Dar un stranut dumnezeiesc
împrăştie norii
ce se-agaţă
de firul violet
al rochiei de mireasa
rogvaive.

Iubito?
Acum e rândul nostru
să umplem
jumătatea nudă
a cerului.
Restul....
e mister.


Filtrul Acrostih (aceeaşi poezie a lui Andrei Moldovan, doar că s-au scos cuvintele "de umplutură". Exerciţiu liric pentru a se vedea că după ce termini o poezie, dacă te debarasezi de unele cuvinte "balast" poţi avea surprize):

nu îţi spun
ce-nsemni pentru mine
pentru că îmi eşti
strugurina sufletului

nesătulă
privirea
te-a arat de jugul
hieruvimilor.

în
rochie de mireasă
cerne-mă
sau
împrăştie praf
peste mine
ca o
creaţie divină

dacă vrei
fii strănut dumnezeiesc
şi agaţă-te de noi

când

Iubito
e rândul nostru
să umplem
cerul şi
restul