miercuri, 11 februarie 2009

Iulian Mureşan

Iulian ne-a făcut o mare surpriză. A aflat depre proiectul Acrostih şi a decis să ni se alăture. Ne-a trimis iniţial o poezie cu ritm şi rimă, pe care nu o publicăm aici. La fel ca toţi cei care n-au cu cine să vorbească despre poezie “s-a scăpat” şi a fost cam descriptiv, dar după ce i-am “scuturat” puţin versurile a ieşit asta (varianta propusă de atelierul de creaţie Acrostih):

leagă-mă de cuvânt
şi biciuieşte-l cu tot ce-ai uitat despre noi
dar
spune-ţi din când în când
din greşală că ţi-s drag

parcă abia acum te-ai dus
şi mi se pare că “mal” şi “mâl” sunt cuvinte gemene
ca noi
ca tine
neîntoarso

în fine
acum distanţa nu se mai măsoară în iubire
ci în prăpastia cuvintelor gemene
“flori” şi “fiori”

N-a durat mult, şi Iulian ne-a mai propus un exerciţiu liric, în care a făcut progrese evidente:

Tu
un val de caldură,
o adiere prea senină

simt ca te doresc pretutindeni
chiar si atunci când n-oi mai fi...
te chem în vise.
vreau să te văd
o dată cu fiecare clipire
a ochilor mei...

vreau un tablou
mult prea animat
şi forţat spre a fi real
în care
să-mi zâmbeşti doar mie;
iubita mea....


Ca variantă de atelier de creaţie, i-am propus un experiment pe acelaşi text prin care se poate vedea că după ce-i scrisă o poezie, poţi să descoperi cu totul "altceva" dacă te debarasezi de unele cuvinte (care-ţi dau impresia că explicit prea mult). Iată ce-a ieşit, cu menţiunea că sunt păstrate cuvintele lui Iulian, iar ce-i în paranteze sunt propunerile pentru cursivitatea mesajului liric:

(nu-mi eşti) caldură,
adierea (mea) senină

te doresc pretutindeni (putea fi simplu “te vreau peste tot”)
şi (de) n-oi mai fi
(o să) te chem
o dată (în) ochii mei

(te) vreau tablou
animat
(sau) (i-) real

zâmbeşte-mi
iubita mea